Ne propunem să răspundem societății de azi și de mâine, prin crearea unui mediu educațional deschis, flexibil, capabil să trezească interesul copiilor pentru lume, pasiunea de a descoperi și învăța, dorința de a deveni oameni.
Cuprinde procesele de creștere și maturizare fizică a întregului corp, toate organele sale, dezvoltarea și desăvârșirea funcționării lor
Presupune formarea în timp a proceselor, însușirilor și structurilor psihice, schimbarea și perfecționarea lor la niveluri funcționale cât mai înalte
Se referă la modificările ce apar în cadrul personalității, emoțiilor și în relațiile cu ceilalți

Transparenta veniturilor salariale septembrie 2025
Proiect ETIC - Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate
Materiale promovare proiect ETIC
Regulament de ordine interioară 2025 - 2026
Regulament de organizare și funcționare 2025-2026
Proiect de dezvoltare instituțională 2021-2025
Transparența Veniturilor salariale Martie 2025
Oferim un program educațional care are la bază Curriculumul pentru Educație Timpurie (de la naștere la 6 ani) emis de Ministerul Educației Naționale. Activitățile sunt planificate și organizate pe domenii experiențiale.
O mică parte din povestea noastră este spusă de produsele activității ale copiilor.