Educatoare: Cristina și Timea
Povestea Ursuleților Inimoși începe într-o frumoasă zi de toamnă. O zi în care în ținutul acela magic au pășit cu sfială mai mulți ursuleți pe care îi aștepta cu brațele deschise o Zână. Pășeau nesiguri în acea lume de basm, pentru ca mai apoi să vină zilnic cu bucurie și dorința de a învăța lucruri noi, prin joc. Zâna avea să descopere alături de ei cât este de frumos să fii copil, cum să te bucuri de cele mai mărunte lucruri și să trăiești iubirea pură. Mergând alături de ei, vezi acea sursă de lumină care ne aduce bucurie și putere zilnic și care mai târziu îi va ajuta să se desăvârșească.
În fiecare zi totul era diferit în ținutul magic, ursuleții creșteau, iar Zâna știa că va veni momentul despărțirii. După trei ani de îmbrățișări urma să își ia adio și să îi lase să zboare spre alte lumi minunate, să facă următorul pas spre viață și înțelepciune.
Așadar, să nu uităm să fim copii și să ne bucurăm de joc în fiecare zi!
Lasă un răspuns