Educatoare: Cristina și Mădălina
Dezvoltarea intelectuală şi morală a copiilor depinde de modul în care noi, adulţii, ştim să-i susţinem, să-i călăuzim de mici, pentru a-şi făuri propriul destin, pentru a-şi construi propriul noroc în viaţă… Este motivul pentru care ne preocupăm, încă de la vârsta preşcolarităţii, să-i sprijinim în a se afirma, fiecare în parte, cu individualitatea sa.
Suntem convinşi că fiecare preşcolar, mai ales la vârsta aceasta, a inocenţei, are o stea norocoasă a sa, care va străluci, mai devreme sau mai târziu, acest lucru depinzând de noi, adulţii: educatoare şi părinţi.
În această grupă de copii, ne străduim să creeăm amintiri pentru toți cei 27 de prichindei, aflați la început de drum și care dau dovadă de nebănuite energii,fiind în veșnică mișcare.Sunt cu adevărat isteți, manifestând o curiozitate specifică vârstei, interesându-se de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.
De cum deschidem ușa,în această grupă de copii totul râde ochiului și îți înduioșează inima prin imagini copilărești și o mie și una de jucării care prind viață și dau atâta bucurie cu ajutorul mânuțelor care le frământă în fiecare zi.
Şi câtă hărnicie, câtă seriozitate, câtă însufleţire în această lume minunată, unde fiecare ştie ce vrea şi nimeni nu pierde timpul! Unul este vrăjit de magia creioanelor colorate, altul construieşte într-un colţ palate, unul aşează culori, forme, mărimi după normele găsite în mintea lui de copil iar educatoarea, trece de la unul la altul, și îi observă pe toţi.
Ce facem noi:
- Respectăm aceleași reguli
- Suntem iubiți și ascultați
- Vorbim,întrebăm și învățăm să fim ascultați
- Cerem sfaturi și descoperim lumea ce ne înconjoară
- Învățăm despre respect și încredere
- Jocul ,cântecele poeziile și dansul-ne însoțesc zi de zi
- Iar dacă timpul ține cu noi suntem afară în curte
Lasă un răspuns